Radio Live
Pagina Facebook
Vizitatori
![Sanziene[169]](http://lh6.ggpht.com/-rWe6hDxhlmU/UV44PBdrYHI/AAAAAAAAEiI/xvh4jufrsgU/s1600-h/Sanziene%25255B169%25255D%25255B3%25255D.png "Sanziene[169]")
Pentru cei ce le privesc din afară, sunt manifestări păstoreşti - mari spectacole, dar dincolo de aceasta înglobează acele înţelesuri profunde asupra relaţiilor omului cu natura, a relaţiilor interumane, a raportului acestuia cu viața socială. 
Nu-i nicaierea pe pamant,
Nici omenie mai frumoasa,
Nici ceruri nu-s, nici munti nu sunt,
Ca-n Bucovina mea de-acasa.
Aici si cerul pare-un sat,
Precum în orice sat e cerul,
Aici e, parca, mai curat
Si mai puternic adevarul.
Acest articol se doreste a fi un omagiu adus personalitatii lui Constantin Brailoiu, cel care publica in revista “Boabe de grau” Schita asupra unei metode de folclor muzical (in Opere, IV, Editura Muzicala, Bucuresti, 1979). Este deja cunoscut faptul ca preocuparile pentru culegerea si publicare folclorului muzical dateaza cam din aceeasi perioada cu cele legate de folclorul literar care, mult timp, a detinut suprematia in cadrul sincretismului folcloric.
Despre “folclorul muzical” ca “o stiinta care isi cauta inca legile”, Constantin Brailoiu a scris inca din anul 1929(Despre folclorul muzical in cercetarea monografica, in Opere, IV, Editura Muzicala, Bucuresti, 1979, p.69-92) insa numeroase elemente si momente de tratare la un inalt nivel stiintific al folclorului muzical intalnim si la G.D.Kiriac, Bela Bartok sau Tiberiu Brediceanu.
Sambata, 25 mai 2013, incepand cu ora 20:00 va invit sa ma urmariti in cadrul emisiunii "PETRECERE
ROMANEASCA" pe TVH 2.0, realizator/prezentator Georgel Nuca.
Duminica, 19 mai 2013 va invit la Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”, sa ma urmariti incepand cu ora 13:00 intr-un spectacol din cadrul manifestarilor dedicate aniversarii Muzeului Satului.
Va astept cu drag!
POPOR ROMÂN,
Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum, să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi! Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut.
Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu - dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte.
De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale? Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.
Melodia nu prinde viaţă decât în clipa când e cântată şi nu vieţuieşte decât prin voia interpretului şi în chipul voit de el: creaţie şi interpretare se confundă”. (Constantin Brăiloiu)
Cântecul oglindeşte prin imagini artistice tipice (poetice şi muzicale), născute şi trecute prin filtrul practicii colective, viaţa oamenilor cu durerile şi bucuriile lor, atitudinea faţă de nedreptăţile sociale, năzuinţa de veacuri pentru o viaţă mai bună, concepţia lor despre lume. Creaţia muzicală tradiţională românească se remarcă printr-o paletă tematică extrem de variată, o varietate ritmică remarcabilă, ornamentaţie de excepţie care ne ajută să diferenţiem acest tezaur, atât din punct de vedere al zonelor etnografice dar şi în cadrul acestora pe genuri muzicale.
Pentru a face o ordonare pe axa angelic-demonic a personajelor mitologice din cultura populară românească ar trebui mai întâi să ne oprim asupra noţiunilor de mit, de angelic şi demonic.
Conceptul de mit are astăzi un sens aproape neprecizat, atât de larg încât aproape că ajunge să nu mai desemneze nimic clar. În Mitos şi Epos (1) Mihai Coman, în debutul definirii conceptului actual, spune chiar “noi nu ştim prea bine nici ce desemnează mitul şi nici ce înseamnă noţiunea de mit. Cu alte cuvinte: nu posedăm nici valorile conceptului, nici semnificaţiile termenului şi nici sensurile cuvântului.” (op. cit., p. 33) Chiar şi termenul grecesc mythos parcurge o seamă de semnificaţii, de la vorbire, „o suită de cuvinte care au sens; cuvântare, discurs, conţinut al cuvintelor, părere, intenţie, vorbire, gândire, povestire” (P. Chantraine în op. cit., p. 33), la conversaţie, digresiune, poveste, alegorie, simbol, discurs elaborat.
Situată în preajma echinocţiului de primăvară, Blagoveştenia este considerată o sărbătoare foarte importantă. Fără de vestea întrupării Fiului Omului, pe care Maica Domnului a primit-o de la arhanghelul Gavriil, nu ar fi fost posibilă nici Învierea. Aceasta este momentul începutului mântuirii pentru om.Încă din cele mai vechi timpuri, omenirea a fost dominată de ideea destinului implacabil şi a sfârşitului său, idee răspândită mai ales pe calea religiilor asiatice. În tradiţia iudaică a Vechiului Testament, proorocii predicau întruparea Fiului Domnului la finele omenirii, în vremuri de apocalipsă: „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu”. În paralel, la alte popoare, s-a conturat o concepţie a evoluţiei ciclice, cu moarte şi renaştere, cu vârste de fier şi vârste de aur. Despre vârsta de aur, Vergiliu scria folosind un limbaj tainic „Iată revine Fecioara şi se reîntoarce domnia lui Saturn” şi apare o nouă seminţie a oamenilor.
Alexandrina Cernov s-a născut în 1943 la Hotin, regiunea Cernăuţi. Este critic şi istoric literar, absolventă a Facultăţii de Filologie, Universitatea din Cernăuţi. Membru de onoare al Academiei Române (1991). Membru fondator al Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi. Profesor dr. la Universitatea din Cernăuţi, membru fondator şi director executiv al Editurii „Alexandru cel Bun”. Din 1994 conduce revista „Glasul Bucovinei”.
Ne odihnim cu cerul aici în Bucovina,Şi munţii ne sunt locuri de paradis fratern,
Visăm o ţară sfântă ce şi-a găsit lumina,
În fiecare casă, statornic şi etern.
La ceas de seara caldă un clopot ne trezeşte,
Din mânăstiri triumfă un duh de rugăciuni,Şi sufletul iubirii mai mult parcă primeşte,
Fiorul veşniciei în lacrimi şi cununi.
Bucovină, Bucovină,Plai de basme și de stele,
Te-a scris dorul cu lumină
Pe cerul inimii mele...
Cu penel de vis subțire
Crești în patru zări: grădină,
Prag sfințit de mănăstire,
Bucovină, Bucovină...
Mă adun în amintire
Și te-aud plângând străină,
Până'n stepele sibire,
Până'n stepele sibire,
Spuneţi-mi, n-aţi văzut cumva o ţară?
Am fost plecat vreo patru ani pe-afară;
Azi am venit şi-o caut cu ardoare,
Dar n-o găsesc şi-n suflet rău mă doare.
Am fost plecat vreo patru ani pe-afară;
Azi am venit şi-o caut cu ardoare,
Dar n-o găsesc şi-n suflet rău mă doare.
Simbolistica trebuie cautata inainte de nasterea lui Hristos, in timpuri stravechi. Oul era dat in dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creatiei, fecunditatii, simbol al vietii si al reinnoirii naturii, obiceiul vopsirii lui fiind intalnit la chinezi cu doua mii de ani inainte de Hristos. Obiceiul colorarii oualor s-a transmis crestinilor si este inca practicat mai ales la popoarele Europei si Asiei. Spre deosebire de alte tari ale Europei, unde obiceiul s-a restrans sau a disparut, la romani a inflorit, atingand culmile artei prin tehnica, materiale, simbolica motivelor si perfectiunea realizarii.
Hristos a Inviat! Ce vorba Sfanta!
Iti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parca serafimii-ti canta
De cate ori crestine o auzi.
Iti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parca serafimii-ti canta
De cate ori crestine o auzi.
Ziua Invierii Domnului, cunoscuta si sub numele de Pasti incepe, din punct de vedere liturgic, in noaptea dinainte; la miezul noptii, cand se spune ca mormantul s-a deschis si a inviat Hristos. Chiar daca romanii participa in numar destul de mic la din aceasta noapte sfanta, ei vin la Slujba Invierii, pentru a lua lumina. Apoi se duc pe la casele lor, revenind, dimineata, la biserica, in locurile unde se sfinteste pasca si prinoasele.
1. Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte
azi neamul românesc. (W. Schiller , arheolog american)
2. Istoria este cea dintâi carte a unei naţii . Într-însa ea
îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul . (Nicolae Bălcescu)
3. Pe tăbliţele de la Tărtăria, scrisul apare în
teritoriile carpato-danubiano-pontice cu mult înainte de Sumer. (R. Schiller, Reader`s Digest, 7, 1975)
4. Limba lor (a românilor) n-a putut fi extirpată, deşi
sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o
părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă
cât pentru o limbă. (Bonfini)
Pentru a lichida popoarele, se începe prin a le altera, prin a le şterge memoria. Le distrugi cărţile, cultura, istoria şi altcineva le scrie alte cărţi, le dă o altă cultură, le inventează o nouă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este şi ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita şi mai repede; limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală.” Milan Hubl, istoric ceh
Cât de bine se potriveşte acest postulat cu realitatea din România! Românii, în marea lor majoritate, şi-au uitat istoria, nu-şi mai cunosc miturile, aderă la „mituri” idioate (romanizare, indo-europenizare), vorbesc o limba presărată din plin cu „neologisme” (ce termen academic!) venite din toate părţile, sărbătoresc chestii care nu au de-a face nimic cu spirtualitatea românească (Halloween), se mănâncă între ei datorită…”concurenţei capitaliste” şi îşi vând ieftin originile invocând „adevărul istoric” şi „sistemul democratic” al societăţii în care trăim! Nu trebuie decât să privim, fie şi în necunoştinţă de cauză, în jurul nostru ca să ne dăm seama de această stare de lucruri.
Apoi dacă-i aşe, aşe să fie! Da’ nu pentru toată lumea. Mai sunt – încă – români interesaţi de originile lor, cărora „miturile” în cauză le ridică anumite semne de întrebare, în ciuda „dovezilor imbatabile” cu care sunt garnisite. Acestora mă voi adresa, prin prezentul articol, cu riscul de a repeta unele afirmaţii făcute deja în alte articole. Să luăm acum şi să analizăm unele dintre aceste „mituri”.
Cu puţin înainte de Sfintele Sărbători ale Crăciunului, câteva lucrări publicate în presa românească din ţară şi din afara ţării au repus în discuţie vechimea precreştină a acestei mari sărbatori creştine. În revista AGERO (www.agero-stuttgart.de) doamna Dr. Valerica Draica semnează articolul Prezenţa Divinităţii în colindele româneşti, doamna Camelia Tripon ne propune anumite explicaţii sub titlul „In aşteptarea lui Moş Crăciun”, iar doamna Julia Maria Cristea (Christea) într-un mai amplu studiu de istorie şi etnografie, intitulat „Sărbătorile Crăciunului” descoperă şi ne descoperă că la germanici şi la scandinavi sărbătoarea de la sfârşitul lunii decembrie fusese un prilej de cinstire a marelui zeu Odhin, deşi pornise de la ideea că rădăcinile adânci ale sărbătorii se află în Cultul soarelui.
Nu exista in colindele noastre un refren mai frumos, mai unduios si mai plin de vraja decat "leru-i ler". De cele mai multe ori, este insotit de florile dalbe, intr-o alaturare tulburatoare, plina de mister. Dar ce inseamna "leru-i ler"? Astazi nimeni nu mai stie. Este atat de veche aceasta incantatie, incat negura timpului s-a asternut peste intelesurile ei. Totusi, faptul ca cel mai adesea apare impreuna cu dalbele flori de mar ne poate ajuta sa-i intelegem istoria si sensul.Este surprinzator ca in plina iarna sunt invocate florile, tot asa cum e de mirare ca datini precum plugusorul si sorcova vorbesc de arat si semanat. Dar etnologii ne dezleaga misterul: se stie ca majoritatea popoarelor vechii Europe sarbatoreau Anul Nou la inceputul primaverii, in martie. Dupa Iulius Cezar, inceputul de an s-a mutat pe 1 ianuarie, creandu-se un decalaj intre anul civil si cel agrar. Pe teritoriul tarii noastre, in vechime, cu siguranta Anul Nou era considerat inceputul anului agricol, adica echinoctiul de primavara.
Abonați-vă la:
Postări
(Atom)
Translator
Download
 |
Parteneri
