Radio Live
Pagina Facebook
Vizitatori
Alexandrina Cernov s-a născut în 1943 la Hotin, regiunea Cernăuţi. Este critic şi istoric literar, absolventă a Facultăţii de Filologie, Universitatea din Cernăuţi. Membru de onoare al Academiei Române (1991). Membru fondator al Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi. Profesor dr. la Universitatea din Cernăuţi, membru fondator şi director executiv al Editurii „Alexandru cel Bun”. Din 1994 conduce revista „Glasul Bucovinei”.
– Stimată doamnă Alexandrina Cernov, cum vă pare limba română vorbită la Chişinău?
Contactul cu limba română din Chişinău este unul deosebit pentru că aici întâlnim nişte construcţii lingvistice bizare, care nu întotdeauna sunt ruseşti. De exemplu, în autobuzul Cernăuţi-Chişinău am văzut cum şoferul a adus la un moment dat nişte răţuşte nu prea parfumate, cerându-şi scuze pentru deranjul adus pasagerilor, iar o doamnă i-a zis: „Lasă, că nasul meu s-a dat deja cu mirosul ăsta”. Deci, în loc să spună „nasul meu s-a obişnuit deja cu acest miros”, ea a folosit construcţia „s-a dat cu”. Noi folosim frazeologismul „s-a dat cu părerea”, dar iată că el e utilizat aici şi în locul verbului „s-a obişnuit”. În Chişinău, am mers la hotel să mă cazez şi am observat pe uşă inscripţia în limba rusă „Oт себя”, tradusă foarte „frumos”: „De la sine”, în loc de „Împinge”. Traducerea a fost mot-à-mot, dar în limba română există expresia „cu de la sine putere”. Astfel de calchieri sunt destul de frecvente. Astea sunt primele mele contacte cu limba română din Chişinău.
– Ce se întâmplă cu limba română în regiunea Cernăuţi sau în Bucovina de Nord?
Eu am o teorie întreagă, expusă într-un articol, despre ce se întâmplă cu limba română la Cernăuţi şi am luat zona basarabeană. E firesc, deoarece în regiunea Cernăuţi a fost inclusă o parte din judeţul Hotin, care era în Basarabia. Am remarcat că, mergând de la Cernăuţi spre satul Mămăliga–Criva de la frontiera cu Republica Moldova, limbajul basarabenilor din regiunea Cernăuţi continuă şi pe teritoriul RM. El se caracterizează prin faptul că include multe apreciative în limba rusă – e vorba de adjective şi de adverbe, de exemplu, „totul a fost haraşo” sau acum tineretul spune „totul a fost prikolno”. Mai folosesc apreciative gen „kruto”, „ujasno”, „tocino”, „şustrîi”, „kliovîi”.
Din punctul meu de vedere, acest lucru deja modifică gândirea vorbitorului. Folosind cuvântul rusesc, schimbăm atitudinea noastră apreciativă faţă de obiect din cauza că aceste cuvinte nu coincid cu semnificaţia lor.
– Ce vă revoltă în comportamentul vorbitorilor de limbă română din Cernăuţi?
Mă revoltă agresivitatea cu care oamenii insistă asupra folosirii acestor cuvinte. Dacă le faci observaţie, se supără. Astfel, la o lecţie de cultivare a vorbirii am avut o conversaţie cu studenţii, spunându-le că ei trebuie să fie un model de vorbire corectă a limbii române în localitatea unde trăiesc, în şcoala unde lucrează, atât în sălile de clasă, cât şi în cancelarie, în discuţiile cu colegii. Iar studenţii mi-au mărturisit: „Dacă începem să vorbim ca la facultate, tot satul o să râdă de noi”. Faptul acesta nu doar mă enervează, ci mă doare. În astfel de condiţii, nu poate fi vorba de o cultură elementară şi e foarte trist că nu avem nicio cultură a relaţiilor dintre oameni.
– Câte sate româneşti sunt în regiunea Cernăuţi?
Avem 150 de sate româneşti, cele mai mari sunt Voloca, Boian, Crasna, Pătrăuţi ş.a. În patru raioane populaţia românească e majoritară. Am făcut şi o statistică, astfel, în raionul Hliboca sunt în total 42 de şcoli, dintre care 23 ucrainene şi 17 româneşti, în raionul Herţa: în total 32 de şcoli, dintre care 2 ucrainene, 30 româneşti; în raionul Noua Suliţă: 35 de şcoli, dintre care 13 ucrainene, 15 româneşti, 7 mixte; în raionul Storojineţ: 52 de şcoli, dintre care 37 ucrainene, 13 româneşti, 2 mixte; în oraşul Cernăuţi există 5 şcoli româneşti, inclusiv gimnaziul nr. 6 (şcoala nr. 29 are doar clase primare în română). Din păcate, în politica lingvistică a Ucrainei observăm tendinţa de a organiza clase ucrainene în şcolile româneşti. În ultimii zece ani multe şcoli româneşti au fost transformate în ucrainene. Consecineţele sunt mai grave decât ne închipuim noi. Nu e vorba doar de schimbare de limbă, ci şi de schimbare de mentalitate.
– La câte facultăţi se predau discipline de studiu în limba română?
În întreaga Ucraină există o singură catedră de Filologie Română la Universitatea din Cernăuţi, unde sunt pregătiţi profesori de limba şi literatura română. În grupa de română sunt admişi doar 10–15 studenţi. E foarte puţin. Şi mai grav e că anul acesta nu am putut înscrie niciun student, fiindcă ucrainenii au introdus o nouă regulă potrivit căreia la specialitatea limba şi literatura română tinerii trebuie să dea examen la limba şi literatura ucraineană. E absurd. Mai poţi să susţii examen la intrare în franceză, engleză, germană, dar în niciun caz în limba română, când vii la specialitatea limba şi literatura română. La Colegiul Pedagogic, de asemenea, la admitere nu se scrie dictare în română, ci în ucraineană. Iar la prima dictare, la ora de română, copiii au făcut câte 60 de greşeli.
– Credeţi că integrarea în Uniunea Europeană ar avea efecte benefice pentru românii din Ucraina?
Intrarea Ucrainei în UE e o problemă, nu doar din cauza că partidele politice de la guvernare nu doresc integrarea europeană, ci şi din cauza intoleranţei naţionaliste. Presiunea asupra limbii române nu ne apropie de Europa, dimpotrivă, ne îndepărtează. Extrema naţionalistă ucraineană agravează situaţia social-politică, fiind în contradicţie cu integrarea europeană.
– Ce vă determină să continuaţi lupta pentru păstrarea limbii române într-un mediu lingvistic atât de ostil?
Dacă nu rămâne nimeni pe baricade, trebuie să ne conformăm şi să ne lăsăm copiii să meargă la şcoli ucrainene, să vorbească doar în ucraineană. Ar însemna să renunţăm la identitatea noastră, iar noi nu ne dorim asta. Continuăm lupta, muncim în şcoli, la universitate, organizăm diferite manifestări consacrate scriitorilor români, edităm revista „Glasul Bucovinei”, susţinută de Institutul Cultural Român. Ucraina a refuzat să primească Institutul Cultural Român la Kiev şi la Cernăuţi, astfel încât ICR are o singură structură, redacţia revistei „Glasul Bucovinei”.
– Cum vă păstrazi legăturile cu colegii din Chişinău?
E cam dificil. Trenul spre Chişinău nu mai circulă, iar autobuzul merge doar o dată pe zi. Totuşi, de câte ori suntem invitaţi la Chişinău, la colocvii, simpozioane, conferinţe, venim neapărat. De exemplu, la conferinţa ştiinţifică internaţională „Revista «Limba Română» – două decenii în serviciul culturii naţionale” din luna mai, 2011, am prezentat comunicarea „Statutul limbii române în Ucraina”. Acasă, la Cernăuţi, în mişcarea pentru valorile românismului îmi ajută să rezist o întrebare: „Dacă nu eu, atunci cine?”.
– Vă mulţumesc pentru interviu şi vă mai aşteptăm la Chişinău!
Interviu realizat de Irina Nechit
Sursa: jurnal.md
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(Atom)
Translator
Download
 |
Parteneri
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu