Radio Live
Pagina Facebook
Vizitatori
Situată în preajma echinocţiului de primăvară, Blagoveştenia este considerată o sărbătoare foarte importantă. Fără de vestea întrupării Fiului Omului, pe care Maica Domnului a primit-o de la arhanghelul Gavriil, nu ar fi fost posibilă nici Învierea. Aceasta este momentul începutului mântuirii pentru om.Încă din cele mai vechi timpuri, omenirea a fost dominată de ideea destinului implacabil şi a sfârşitului său, idee răspândită mai ales pe calea religiilor asiatice. În tradiţia iudaică a Vechiului Testament, proorocii predicau întruparea Fiului Domnului la finele omenirii, în vremuri de apocalipsă: „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu”. În paralel, la alte popoare, s-a conturat o concepţie a evoluţiei ciclice, cu moarte şi renaştere, cu vârste de fier şi vârste de aur. Despre vârsta de aur, Vergiliu scria folosind un limbaj tainic „Iată revine Fecioara şi se reîntoarce domnia lui Saturn” şi apare o nouă seminţie a oamenilor.
Vergiliu asociază toate aceste semne specifice reîntoarcerii Vârstei de Aur cu naşterea unui copil căruia nu i se cunoaşte identitatea. Buna-Vestire este începutul unei noi vârste de aur, este vestea coborârii Fiului printre oameni, pentru a le arăta drumul anevoios către lumea din care au venit. Acest drum este marcat de moarte şi reînviere spirituală, de sacrificiu şi înălţare spre lumină.
Peştele în simbolistica Bunei Vestiri
De Blagoveştenii se dă dezlegare la peşte, ca şi la Duminica Floriilor. Tot omul mănâncă peşte „ca să fie sănătos ca peştele în tot anul”. Şi la Paşte există o credinţă asemănătoare: „La Paşti mănâncă mai întâi peşte prins în ajunul Paştelor că vei fi uşor peste tot timpul anului”.
Peştele este un simbol arhetipal, prezent în mai toate religiile. Unele dintre acestea interziceau consumul peştelui (Egipt), iar altele îl aduceau drept sacrificiu diverselor divinităţi. În cultul cavalerilor traci, copitele calului eroului calcă fie pe un trup de om fie pe un peşte, peştele fiind aici simbol al morţii iniţiatice care duce la trezirea şi eliberarea spiritului. Pe tabelele descoperite la noi în ţară se prezintă „doi călăreţi afruntaţi cu ţurcă în cap şi cu mantie pe spate; în mâinile ce stau ascunse, par a ţine înclinate, câte o prăjină cu un şarpe încovoiat, un dracone dacic. Între ei se distinge o femeie purtând pe cap un văl gros (…) poalele femeii sunt ascunse de un tripod pe care stă un peşte”. Aşa cum se ştie, peştele a ajuns, în urma unui sincretism religios, să joace un rol important în simbolistica creştină. În limbajul figurat al Evangheliei, oamenii sunt peşti care înoată în noianul mării (St. Ambrosius: „Pisces qui hans enavigant vitam”). Iisus, o dată ce s-a întrupat, este comparat cu peştele sacrificat. În limba greacă, peşte se traduce prin ίχθυς, “cuvânt ce cuprinde iniţialele celor cinci denumiri cu care Isus era numit Ιησοΰς Χρίστος Θεος Υίος Σωτηρ, adică „Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul”.
Ospăţul cu peşte devine astfel împărtăşirea cu trupul celui ce se sacrifică pentru mântuirea oamenilor, pentru a se realiza identificarea mistică cu divinitatea.
În plan simbolic, peștele se apropie de cuc, având un pronunțat substrat sexual; în acest sens, aduceți-vă aminte numai de basmul în care tânăra fată rămâne gravidă după ce a mâncat pește. Consumul ritual de pește era justificat prin credința că cei ce vor face așa vor fi sănătoși ca peștele tot anul. Totuși existau oameni care nu aveau voie să consume peste; astfel, femeile gravide care mâncau pește nășteau copii băloși și mucoși, iar copiii care încă nu apucaseră să vorbească ar fi rămas muți ca peștii, dacă mâncau pește în general, nu numai la Bunavestire.
Cântă cucul
În calendarul popular sărbătoarea se mai numește și Ziua Cucului. În această zi poporul crede că se dezleagă limba păsărilor cântătoare, dar mai cu seamă a cucului. Perceput ca încarnare a strămoșului mitic, pasare cu un pronunțat substrat erotic, anunță sosirea efectiva a primăverii. Acesta începe a cânta de obicei la Bunavestire și se oprește la Sânziene sau la Sân Petru, când se îneacă cu orz. „Se crede că de la Sânziene, cucul se preface în uliu până la Buna-Vestire, când devine iar cuc”.
Oamenii au mare grijă să nu-i spurce cucul şi pentru aceasta „poartă grija ca să aibă totdeauna bani la sine şi să nu fie flămânzi sau supăraţi, deoarece în caz contrar, tot anul vor duce nevoie de bani şi vor fi supăraţi şi flămânzi.”
Daca nu ar fi îndeplinite aceste condiții rituale, oamenii respectivi nu ar beneficia de toate acele lucruri în anul care va urma. Daca primul cântec al cucului era auzit cumva pe stomacul gol, în partea stânga sau în spatele omului, era semn de rău augur, după cum indică și versurile: “Cucu-n spate mi-a cântat/ și moartea m-a săgetat!”; mai mult, daca cineva auzea cucul toata primăvara se credea ca va muri în scurt timp. Pe aceleași coordonate se situează și întrebarea: ”Cucule, puiucule/ Câți ani îmi vei dărui/ până ce eu voi muri?”, după care se număra cântecul cucului (de câte ori își striga numele).
Pe de altă parte, flăcăii și fetele îl întrebau pe cuc lucruri care îi interesau mai mult, precum: “Cucule voinicule/ Câți ani îmi vei da/ pân’ m-oi însura (mărita)?”. Tăcerea cucului aducea mare bucurie celor care întrebau, deoarece aceasta echivala cu o căsătorie grabnica, în vreme ce cântatul cucului îi aducea la disperare pe tineri, fiecare glas fiind socotit un an de așteptare!
Fetele mari nu se sfiau să-l ucidă, capul cucului fiind considerat unul dintre cele mai sigure talismane; pus de fete în sân atunci când mergeau la joc, se credea că face ca respectivele fete “să fie dorite și așteptate cum e cucul!”. De asemenea, creanga pe care a cântat cucul de ziua sa, era tăiata și pusă în scăldătoarea fetelor, în aceeași speranță că ochii flăcăilor nu le vor ocoli. Mai mult, prin Bucovina, cei îndrăgostiți credeau că vor putea fi tratați de boala… iubirii ungându-se în dreptul inimii cu untura de cuc!Tot în Bucovina nu se pun ouă la cloşcă de Bunavestire, pentru că se consideră că ar putea ieşi pui cu două capete şi patru picioare.
Comportamentul cucului a făcut din el un simbol al nestatorniciei și mai ales, al adulterului, al dragostei tăinuite, numită în popor și boala cucului, aici avându-și originea și cunoscuta expresie: “Măi băiete cucuiete/ Ce ți-e capul tot la fete!”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(Atom)
Translator
Download
 |
Parteneri
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu