Radio Live
Pagina Facebook
Vizitatori
Batranul isi facu mana streasina la ochi si privi spre soare.
- E amiaza, Toadere, spuse.
Toader se sprijini in coasa, apoi duse si el o mana la ochi.
- Da, tata!
Se apleca si cu o mana de iarba sterse fierul coaselor.
- Fiule, adu caii! Maine-i duminica si, parca spuneai ca mergi cu Ana la hora-n sat, spuse batranul.
- Da, tata!
Toader se indrepta spre caii ce pasteau la marginea padurii. Batranul stranse lucrurile si le baga in traista, apoi lega coasele.
Imbraca bundita peste camasa uda de sudoare. Auzi un chiot, apoi un ropot de copite. Se-ntoarse. Toader venea in galop peste iarba cosita. In spatele lui alerga celalalt cal.
Imbraca bundita peste camasa uda de sudoare. Auzi un chiot, apoi un ropot de copite. Se-ntoarse. Toader venea in galop peste iarba cosita. In spatele lui alerga celalalt cal.
Descaleca dintr-o saritura.
- Stai, tata, sa te ajut!
Facu mainile caus, iar batranul, dupa ce isi infunda o opinca in palmele fiului sau, se salta icnind pe cal. Toader ii dadu traista si coasele. Batranul si le lega la spate de saua calului.
Toader se apleca si culese repede un buchetel de flori pe care-l strecura in san, apoi ridica de pe iarba tolba cu sageti si arcul.
Dintr-un salt incaleca pe murgul sau.
- Gata, tata?
- Da, baiete.
Pornira la pas si urcara fara sa schimbe nici o vorba pana in varful muntelui. Jos, la poale, Bistrita sclipea in soare. Serpuia printre munti strecurandu-se printre salcii si arini. De-o parte si de alta a apei, casele erau raspandite peste tot pana sub padure. Acesta era satul lor: Dorna. Nu se vedea tipenie de om. Toti erau sus, in munti, la coasa.
In dreapta se vedeau cateva turnuri ale targului Vatra Dornei. Toader privi Bistrita si banui ca multe din sclipirile apei se datorau pastravilor ce sareau dupa musculite. Trase adanc aer in piept de parca ar fi vrut sa simta mirosul pestelui, dar in nari avea inca parfumul florilor de munte si al ierbii proaspat cosite.
- Ce frumos se vede totul, nu-i asa, tata?
- Da, raspunse batranul, si-si scarpina barba alba.
Incepura sa coboare cu grija muntele; caii se puteau rani in varfurile ascutite ale pietrelor. Pe sub sprancenele stufoase, tatal isi privea fiul. Ii placeau pletele lui negre rasfirate in vant si umerii lati si vanjosi. Era frumos si bine legat. Nu era de mirare ca Ana, cea mai frumoasa fata din sat, il alesese pe el de barbat. Ana era neintrecuta in cusutul iilor. N-o luau niciodata la fan. O lasau acasa sa lucreze.Batranul era tare mandru de nora lui, dar si de Toader, pe care-l invatase cu munca si cu greul de mic, de cand ramasese fara mama. Au avut intotdeauna animale pe langa casa si-a fost mereu multa treaba de facut. Toader era harnic. Primavara, cum dadeau ploile si se umfla Bistrita, pleca cu plutele spre satele din campie. Acolo vindea lemnele si se intorcea cu porumb si cu chimirul plin de arginti. In tot restul anului nu mai pleca de acasa. Impreuna cu Ana si cu tatal sau ingrijeau animalele. Vara coseau si faceau fanul. Uneori pescuiau. Toamna coborau oile de la stana. Iarna vanau. Misunau multi lupi si ursi prin muntii acestia si faceau multe stricaciuni la oi si vite. Toader era tare priceput in punerea capcanelor si manuirea arcului. Auzira carait de pasari. Privira intr-acolo. Sub un brad, doua gaite se certau zdravan. Galceava stranse cateva cotofene care se uitau curioase.- Asa-i si la oameni, Toadere, spuse batranul, doi se cearta pentru cine stie ce lucru de nimica si o gloata pierde vremea cascand gura. Toader rase. Privira iarasi muntii. Se vedeau mogaldete coborand la vale. Oamenii se intorceau de la coasa.
Un calaret trecea grabit Bistrita si le facea semn cu mana.
- Ce-o fi vrand sa spuna, tata?
- Nu stiu, dar cred ca ceva nu e bine.
Indemnara caii la trap. Gandul lui Toader fugi catre Ana. Incet, incet il recunoscura pe calaret. Era unchesul sau, Ilie. Acesta se opri langa ei gafaind, cu fata rosie de goana.
- Alearga, Toadere! Turcii ti-au furat-o pe Ana, spuse intr-un suflet.
- Cand? intreba Toader, tresarind.
- Acu, inaintea amiezii.
- Cati erau?
- Doi.
- Incotro s-au dus?
- Pe malul Bistritei. Aveau cai buni, dar obositi.
Toader, fara sa mai intrebe ceva, smuci fraul calului si o lua la galop spre Cheile Zugrenilor, locul unde se strangeau apele de hait si se faceau plutele. Se gandi ca plutasii o cunosteau pe Ana si or s-o scape din mana turcilor. Isi aduse aminte, apoi, ca toata lumea mersese la coasa saptamana asta.
- Mai repede, murgule, mai repede! striga el, aplecandu-se spre urechea calului.
Cal si calaret treceau acum ca vantul printre copacii razleti de pe malul apei. Dupa ultima cotitura a Bistritei incremeni. Apa curgea involburata printre portile deschise ale barajului de stanci. Se apropie si vazu caii turcilor. Unul isi spulbera puterile incercand sa se ridice in picioare, iar celalalt se tara spre apa, insetat. Erau plini de spume. Toader intelese ca turcii reusisera sa ajunga aici cu multa greutate si ca plecasera mai departe cu o pluta. Se gandi ca cel mai bun lucru de facut era sa le iasa in cale turcilor pe un drum ocolit si sa-i astepte. Nu puteau fi prea departe, iar pluta nu-i ducea prea repede. Isi indemna murgul si urca in varful muntelui. Hat in vale zari pluta. Se hotari: stia unde sa-i astepte pe turci. O lua de-a dreptul peste munti si ajunse pe o creasta golasa. Privi in jos si vazu Bistrita ingustata stransa de muntii apropiati. Acest loc se va numi Toance. Aici se hotarase Toader sa-i astepte pe turci, dar mai intai avea de facut o alta treaba. Alese din ochi o stanca mare si se propti cu umarul in ea.
- Hai, murgule, ajuta-ma!
Calul se intoarse cu spatele spre stanca. Isi propti picioarele din fata in pamant iar pe cele din spate in stanca si, la un chiot al lui Toader, impinsera amandoi cu putere. Stanca se urni, apoi se rostogoli cu zgomot la vale, rupand totul in calea ei, pentru ca, in cele din urma, sa se prabuseasca in apele tulburi, improscand in jurul ei cu pietre mari, rupte din ea sau luate de pe coasta muntelui in goana ei nimicitoare. „De acum inainte numai plutasii foarte priceputi vor reusi sa treaca de locul acesta primejdios“, se gandi Toader, apoi incaleca si cobori muntele. Privi la ce mai ramasese din uriasa stanca: un coscogiamite pietroi infipt aproape in mijlocul apei. Luandu-si arcul si sagetile, intra repede in apa vijelioasa si inota pana la marea piatra. Dintr-un salt se urca pe ea si astepta pitit. Facu un semn cu mana, calului, iar acesta se intinse la pamant. Dupa un timp auzi zgomot de lemne ce se loveau intre ele. Toader ridica putin capul si vazu pluta ce se apropia lin. In fata, la carma, turcii priveau ingroziti locul ce se ingusta si pietrele ascutite ce ieseau din apa. In spatele lor, Ana, legata cu o franghie groasa, plangea.
Toader ii mai lasa putin sa se apropie, apoi se ridica brusc in picioare si slobozi o sageata. Un turc facu, impleticindu-se, cativa pasi, dupa care se prabusi in apa, mort. Celalalt se repezi sa-si ia arcul si sagetile, dar a doua sageata plecata din arcul lui Toader ii strapunse gatul.
Cazu cu fata in jos. Toader astepta ca pluta sa se apropie de piatra si, cand era la un pas de ea, sari sprinten, taie legaturile Anei, o lua in brate, alerga si dintr-un salt ajunse iarasi pe piatra. Erau scapati de primejdie. Atunci auzira un zgomot infricosator. Lemnele plutei se sfaramau de pietrele ascutite ce ieseau din valuri. In cateva clipe totul disparu in Bistrita-nspumata si salbatica. Toader se intoarse spre Ana si-i cuprinse mijlocul subtire. Cu ochii in lacrimi ea il saruta fericita. El isi baga mana in san si scoase buchetelul de flori. Ana si-l prinse in par, apoi isi lasa capul pe pieptul lui.
Acestei pietre, pe care-i asteptase Toader pe turci si pe care statea acum cu Ana lui draga, oamenii ii vor spune Piatra lui Toader.
Si acum sta acolo in apele repezi ale Bistritei, la Toance, marturie a vitejiei lui Toader.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(Atom)
Translator
Download
 |
Parteneri
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu