Radio Live
Pagina Facebook
Vizitatori
Stanoaia era o femeie frumoasa. I se spunea asa de cand se luase cu barbatul sau, care facea parte dintre cei de-ai lui Stan, familie mare de oameni de isprava. Isi facusera casa pe Dealul Vultur, chiar sub poalele padurii, aproape de culme si, cu timpul, cumparasera, pe rand, falce dupa falce, pamantul ce se intindea de la casa lor pana in vale, pe malul Bistritei, la piatra neagra ce statea infipta in malul drept al raului vijelios. Aici malul era inalt, chiar mai inalt decat piatra.Stanoaia si barbatul ei erau harnici si anii le adusesera in ograda multe vite, incat abia daca dovedeau cu munca. Odata cu venirea fiecarei primaveri, dupa Sfintele Paste, Stanoaia ramanea sa se ingrijeasca singura de copii si casa pana toamna, fiindca barbatu-sau pleca in munti cu oile, caprele si vacile sa le pasca pe saturate.
Copilo, tu esti gata
De-a pururea sa plangi !
Si cand esti trista, Doino,
Tu inima ne-o frangi.
Dar nu stiu cum, e bine
Cand plangi, ca-n urma ta
Noi plangem toti, si-amarul
Mai dulce ni-e asa.
Si toate plang cu tine
Si toate te-nteleg,
Ca-n versul tau cel jalnic
Vorbeste-un neam intreg.
Nunta este socotită din vechime o taină ca şi naşterea şi moartea: spre deosebire de acestea însă, omul participă la nuntă conştient în ceasul de floare al vieţuirii sale. Dacă naşterea corespunde zorilor vieţuirii şi moartea amurgului, nunta este ceasul de amiază, cel mai limpede pentru om, dar şi cel mai greu tocmai datorită acestei limpezimi.
Rosturile acestea ce le avem în faţă îşi desfăşoară frumuseţea într-un astfel de ceas: suntem la amiază, tânărul împărat plecat în zori la vânătoare ori fiind prins în alte îndeletniciri, către amiază în mijlocul pădurii, în luminişul unei poieni dă peste urma unei păsări de pe alte tărâmuri, mireasma unei flori de rai, o picătură de rouă tainică rămasă neavântată încă pe pământ la acest ceas deplin al zilei.
Constantin Brailoiu, vorbind tinerimii interbelice despre poporul nostru spunea:
„Numai prin cultura noastra taraneasca vom însemna si noi ceva în lumea asta mare. Cu armele Occidentului nu vom bate niciodata Occidentul si va trece multa vreme pâna vom înceta a mai fi o caricatura sau, în cel mai bun caz, o copie fara importanta a Apusului."
„Doina ciobanului nu o pot cânta oricând, ci numai când îmi vine, şi atunci o cânt cu suflet, că o dau lumii. E mare pomană s-o cânţi.”
Horpin Gherasim 72 ani în 1939 –Vădeni-Soroca (Basarabia)
Abonați-vă la:
Postări
(Atom)
Translator
Download
 |
Parteneri
