Un produs Blogger.
Radio Live
Abonare & Distribuire
Abonare via Email
Pagina Facebook
Calendar Creștin-ortodox
Totalul afișărilor de pagină
„De-l munceste dorul pe roman, de-l cuprinde veselia, de-l minuneaza vreo fapta mareata, el isi canta durerile si multumirile, isi canta eroii, isi canta istoria si astfel sufletul sau e un izvor nesfarsit de frumoasa poezie.”
Vasile Alecsandri
Stanoaia era o femeie frumoasa. I se spunea asa de cand se luase cu barbatul sau, care facea parte dintre cei de-ai lui Stan, familie mare de oameni de isprava. Isi facusera casa pe Dealul Vultur, chiar sub poalele padurii, aproape de culme si, cu timpul, cumparasera, pe rand, falce dupa falce, pamantul ce se intindea de la casa lor pana in vale, pe malul Bistritei, la piatra neagra ce statea infipta in malul drept al raului vijelios. Aici malul era inalt, chiar mai inalt decat piatra.
Stanoaia si barbatul ei erau harnici si anii le adusesera in ograda multe vite, incat abia daca dovedeau cu munca. Odata cu venirea fiecarei primaveri, dupa Sfintele Paste, Stanoaia ramanea sa se ingrijeasca singura de copii si casa pana toamna, fiindca barbatu-sau pleca in munti cu oile, caprele si vacile sa le pasca pe saturate.
Asa se face ca-ntr-o primavara Dumitru pleca urcand Barnarelul catre Giumalau, incet, cantand din cimpoi, alaturi de ajutoarele sale, bucurosi ca soarele incalzea bine pamantul, iar iarba crestea cu repeziciune, spre fericirea animalelor care pasteau din mers, ici-colo, smocurile de fire fragede.
Stanoaia si barbatul ei erau harnici si anii le adusesera in ograda multe vite, incat abia daca dovedeau cu munca. Odata cu venirea fiecarei primaveri, dupa Sfintele Paste, Stanoaia ramanea sa se ingrijeasca singura de copii si casa pana toamna, fiindca barbatu-sau pleca in munti cu oile, caprele si vacile sa le pasca pe saturate.
Asa se face ca-ntr-o primavara Dumitru pleca urcand Barnarelul catre Giumalau, incet, cantand din cimpoi, alaturi de ajutoarele sale, bucurosi ca soarele incalzea bine pamantul, iar iarba crestea cu repeziciune, spre fericirea animalelor care pasteau din mers, ici-colo, smocurile de fire fragede.
Zilele trecura si femeia ramasa acasa nu mai avu nici o veste de la barbatul sau.
Abia cand toamna colora in foc codrul, cand ceilalti ciobani coborara cu turmele, Stanoaia intra la banuieli. Degeaba intreba in dreapta si-n stanga, nimeni nu vazuse turma si nici pe Stan si oamenii lui.
In fiecare seara, femeia, cu durerea in suflet, cobora pana deasupra pietrei ce avea sa-i poarte numele, aprindea o lumanare si se ruga Maicii Domnului sa-i aduca barbatul acasa. Privea coasta muntelui de dincolo de apele Bistritei cu speranta in suflet, si iar aprindea o lumanare, si iar se ruga in genunchi, cu lacrimi in ochi.
Asa se facu, ca-ntr-o seara, cand tocmai cazuse prima zapada, femeii i se paru ca desluseste o umbra, in lumina lunii, pe coasta muntelui. Umbra cobori Barnarelul, apoi o lua prin lunca Buliceni, de-a dreptul spre luminita ce se zarea deasupra pietrei.
- Dumitre, Dumitre! striga femeia.
El ii facu din mana si trecu impleticindu-se prin apele scazute ale Bistritei pe malul pe care draga sa il astepta. Abia cand ajunse langa ea, vazu biata femeie cat de bolnav si de slab era barbatul ei. Il duse acasa. Saptamani in sir il trata cu fel de fel de leacuri babesti pana il facu bine. Rana de la cap se vindeca, lasand in loc o cicatrice rosiatica. Dumitru isi amintea ca prin ceata cum, intr-o noapte ploioasa, in stana lor navalise o ceata de talhari. Unul il lovise cu o bata in cap si, crezandu-l mort, il lasase in plata Domnului. Cand Dumitru isi veni in fire, stana era pustie. Mintea lui se intunecase. Nu isi aducea aminte nimic, nici macar cine este. Rataci o luna de zile prin paduri. Intr-o seara ajunse pe culmea unui munte. Vazu jos, la poale, o apa curgand repede, iar intr-un mal inalt o piatra neagra si deasupra ei o luminita. Atunci mintea lui parca se trezi din somn. Piatra i se paru cunoscuta. O porni in graba intr-acolo. Cand ajunse pe malul apei, se auzi strigat de o voce draga:
- „Dumitre, Dumitre!”.
Omul duse mana la cap si apasa usor cu degetele cicatricea. Avusese noroc, mult noroc ca scapase cu viata. In semn de recunostinta, in fiecare sambata cobora muntele impreuna cu nevasta-sa si, in locul unde ea se rugase Maicii Domnului, acolo, deasupra pietrei, aprindeau lumanari aducand multumiri Sfintei Marii si pomenindu-i pe cei care il insotisera cu turma in munti si care ramasesera acolo pentru totdeauna.
Sute de ani vor trece de la aceste intamplari, dar pentru a nu fi uitate, satenii vor boteza piatra uriasa, martora a zbuciumului acestei femei credincioase, Piatra Stanoaiei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(Atom)
Căutare
Imnul Bucovinei
În Moldova locul-i sfânt, leagãn de credințã
Din strãbuni am ctitorit pentru biruințã.
La Suceava, între munți Dumnezeu e-n toate;
Zimbrul ține la un loc oameni și cetate.
Multe neamuri am ținut țara ca o floare
Și pãmântul ce-l avem, fãrã supãrare;
Locul pe care trãim Bucovina-i spune
Domnul Ștefan l-a sfințit, loc de rugãciune!
Noi, la Putna ne-nchinãm și la Sucevița,
Voronețu-i poartã-n cer, vatrã Moldovița,
Oamenii care-i avem toți îs pentru țarã,
Nu ne face niminea neamul de ocarã!
Nimãrui noi n-am cerut, cã avem de toate,
Sã ne deie Dumnezeu, numai sãnãtate!
Fete și feciori cuminți sã ne poarte neamul,
Cu iubire de pãrinți, ca bucovineanul!
Și ne-om ține fruntea sus cum ni-e scrisã slova,
În fața lui Dumnezeu, una e Moldova!
Și ne-om ține drepți și tari, sã cinstim Lumina,
În fața lui Dumnezeu, una-i Bucovina!
Din strãbuni am ctitorit pentru biruințã.
La Suceava, între munți Dumnezeu e-n toate;
Zimbrul ține la un loc oameni și cetate.
Multe neamuri am ținut țara ca o floare
Și pãmântul ce-l avem, fãrã supãrare;
Locul pe care trãim Bucovina-i spune
Domnul Ștefan l-a sfințit, loc de rugãciune!
Noi, la Putna ne-nchinãm și la Sucevița,
Voronețu-i poartã-n cer, vatrã Moldovița,
Oamenii care-i avem toți îs pentru țarã,
Nu ne face niminea neamul de ocarã!
Nimãrui noi n-am cerut, cã avem de toate,
Sã ne deie Dumnezeu, numai sãnãtate!
Fete și feciori cuminți sã ne poarte neamul,
Cu iubire de pãrinți, ca bucovineanul!
Și ne-om ține fruntea sus cum ni-e scrisã slova,
În fața lui Dumnezeu, una e Moldova!
Și ne-om ține drepți și tari, sã cinstim Lumina,
În fața lui Dumnezeu, una-i Bucovina!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu